Categories
Noutati

Comunicat de presă

 www.actef.ro | contact@actef.ro 

 Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF 

Comunicat de presă 

Bucuresti, 12 Ianuarie 2022 

30 de asociații din domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor și Fitness-ului și-au unit forțele și au creat ACTEF, o alianță puternică, unită sub o singură voce și sub un singur nume 

Miercuri – 12 ianuarie, la Hotelul Athenee Palace Hilton Bucuresti, 30 de asociații și-au dat mâna și au creat una dintre cele mai cuprinzătoare alianțe din Romania – ACTEF. 

Alianța reprezintă o umbrelă sub care vor activa și se vor adresa de acum înainte autorităților cei din cultură, turism, evenimente și activitățile sportive. 

„Se împlinesc în curând 2 ani de pandemie, un context fără precedent care a pus în genunchi industrii întregi. Înțelegem necesitatea restricțiilor, am susținut mereu măsurile de siguranță, însă ele trebuie să fie întotdeauna susținute de măsuri de sprijin financiar în timp real și relevante. Pentru că avem încredere că unitatea poate genera schimbare și poate preveni un dezastru economic iminent, dar și pentru că avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, cele mai afectate domenii își unesc vocea într-o misiune comună. Sunt mii de companii care au falimentat deja, sectoare întregi de care nu au avut niciun fel de activitate, sute de mii de oameni rămași fără un loc de muncă, și a devenit extrem de apăsător să asistăm la acest declin fără să facem și mai multe demersuri pentru a combate efectele financiare dezastroase. 

Pornind de la premisa simplă că unde-s mulți puterea crește, a luat naștere Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF, iar împreună vom continua dialogurile cu autoritățile mai uniți și mai puternic reprezentanți, cu obiectivul principal de obține compensații corecte pentru toți cei afectați, “a declarat Daniel Mischie – Presedinte ACTEF 

Cei 3 membri fondatori ACTEF sunt: 

APT – Alianța Pentru Turism 

ACE – Alianța pentru Cultură și Evenimente 

Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness 

“Industria ZÂMBETULUI” are de astăzi un chip, un nume și o voce. Așa cum îi spune și numele, Alianța, care astăzi își sărbătorește ziua de naștere, oferă o umbrelă unică celor care activează în sectoarele culturii, turismului, evenimentelor și activităților sportive din România. Un număr de 30 asociații din aceste domenii au decis că e nevoie să se așeze umăr lângă umăr, pentru ca “Industria Zâmbetului” să nu mai fie trecută la “și altele“ în societatea românească, ba mai mult, să vină și cu soluții către autoritățile române” a menționat Dragos Anastasiu – Presedinte APT (Alianța Pentru Turism). 

Alături de alte sectoare esențiale pentru orice economie, cum ar fi educația, sănătatea, infrastructura, construcțiile, agricultura, energia sau IT-ul, consideram că sectoarele de activitate care astăzi se unesc reprezintă fundamentul pe care poate fi clădită o economie www.actef.ro | contact@actef.ro 

performantă în România. Daca vrem ca Romania să aibă oameni performanți, este nevoie că ei, în primul rând, să se simtă bine în corpul și cu mintea lor, iar pentru acestea zâmbetul este esențial. În ultimii doi ani aceste sectoare au fost cele mai restricționate și, prin urmare, profund afectate, în special, printr-o imensă lipsă de predictibilitate. Nimeni nu minimalizează bolile transmisibile și cu atât mai mult o pandemie. Totuși, dincolo de sănătatea conferită de protecția antivirală există și sănătatea mentală, corporală și socială, dar și una economica. Toți antreprenorii din cultură, turism, evenimente și fitness au funcționat timp de doi ani pe cont propriu. 

Cum compensațiile au fost puține si au sosit târziu, chiar daca restricțiile i-au afectat pe toți în egală măsură, cele 2 teme principale ale tuturor asociațiilor care fac parte din ACTEF sunt: 

1. pe termen scurt – susținerea unui mesaj puternic în fața autorităților (restricțiile nu pot fi luate fără a ține cont de toate aspectele si fără despăgubiri juste si imediate) 

2. pe termen mediu si lung – stabilirea unei strategii de țară coerente implicând activ turismul, evenimentele și cultura si activitățile sportive 

Așadar, începând din 12 Ianuarie CULTURA, TURISMUL, HORECA, EVENIMENTELE, HEALTH&FITNESS au împreună o voce în ceea ce privește subiecte sensibile precum: RESTRICȚII, COMPENSAȚII si STRATEGII ce vizează direct domeniile afectate. 

“Sectorul nostru a fost cel mai afectat și nedreptățit și, din păcate, nici până astăzi nu există nicio formă de compensare. Este nevoie de acțiune imediată pentru a compensa pierderile cauzate de măsurile discriminatorii luate in toată această perioadă și de setarea unui cadru predictibil, prin care să ne putem desfășura activitatea conform drepturilor noastre fundamentale și în linie cu alte industrii din țara noastră sau chiar cu aceleași industrii din alte țări. Trebuie doar să ne uităm cum au procedat alte țări membre UE, acolo unde s-a acționat rapid și unde s-au găsit soluții.” – a declarat Bogdan Buta, Președinte ACE (Alianța pentru Cultură și Evenimente) 

În cadrul prezentării oficiale a noii alianțe s-au lansat si aceste date privind sectoare afectate de către pandemie și reprezentate de acum înainte de ACTEF: 

1. INDUSTRIA HOTELIERĂ 

– A scăzut de la cca. 29,8 milioane înnoptări în 2019 la doar 14,4 milioane înnoptări în 2020, pentru ca în 2021 să ajungă la cca. 20,4 milioane înnoptări. Practic, după o cădere de cca. 52% în 2020 a urmat o creștere de cca. 40% în 2021, dar chiar și așa cu cca. 31% mai puțin decât în 2019. 

2. EVENIMENTE CULTURALE 

Aici s-a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de până la 65% și pierderi de aproape 80%, procentele fiind similare atât în 2020, cât și în 2021. În ceea ce privește, evenimentele cu vânzare de bilete scăderea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 72%, iar pentru evenimentele de tip festival scăderea a fost de 100% în 2020 si de 85% în 2021. 

3. INDUSTRIA NUNTILOR 

O industrie a cărei cifra de afaceri se situa la nivelul de 847 milioane de euro în anul 2019 a fost afectată cel putin 90% în anul 2020, iar ușoara revenire din 2021 nu a permis la cel putin 25% dintre afaceri să își redeschidă portile, mulți dintre lucrătorii industriei schimbând domeniul de activitate sau chiar părăsind România. 

4. INDUSTRIA DE TICKETING/BILETE 

Scăderea cifrei de afaceri a fost de la 6 milioane de euro în 2019 la 1.7 milioane de euro în 2020, asta însemnând o scădere de cca. 72%. 

5. HEALTH & FITNESS 

Reducerea profitului cu 45% în 2020 față de anul 2019, iar scăderea estimată pentru anul 2021 a fost de 52% comparativ cu anul 2019. Industria s-a întors abrupt la nivelul anului 2016. www.actef.ro | contact@actef.ro 

Acestea ar fi doar câteva dintre cifrele industriilor afectate reunite începând de astăzi în cadrul ACTEF. 

„Noi, cei de la Romania Active, ca și toate industriile reunite în cadrul ACTEF, suntem 100% dedicați pentru a prioritiza siguranța și respectăm măsurile anti-Covid, asigurând în același timp un înalt standard de calitate pentru serviciile pe care clienții noștri se așteaptă să le oferim. 

Alianța ACTEF este vitală pentru aceste industrii, astfel încât să avem o economie sănătoasă, chiar dacă suntem unul dintre cele mai lovite sectoare de pandemie. 

Romania Active a militat pentru clasificarea centrelor de Sănătate si Fitness în categoria serviciilor esențiale și o dată cu această aderare sperăm in realizarea unui plan de redresare financiară. 

România are mai mult de 1 milion de utilizatori ai serviciilor noastre și trebuie să li se poată permite să aibă acces la servicii de sănătate și un mod de viață sănătos. 

Exercițiul fizic este poate unul dintre cele mai puternice remedii pentru sănătate. 

Industria sănătății si a Fitness-ului este dedicată cu atât mai mult acum, când sănătatea tuturor a devenit o prioritate națională.” a menționat in încheiere Kent Orrgren, Președinte Romania Active 

Acestea sunt industriile afectate reunite începând de astăzi în cadrul ACTEF, Industria Zâmbetului care va avea o singură voce și încă una puternică. 

Persoană de contact: 

Dora Pătrașcu – Project Manager ACTEF 

0723541432 | contact@actef.ro