Categories
Noutati

COMUNICAT DE PRESĂ

30 de asociații din domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor și Fitnessului și-au unit forțele și au creat ACTEF, o alianță puternică, unită sub o singură voce și sub un singur nume 

Miercuri, 12 Ianuarie, ora 10.30, la Hotel Hilton, Salon Le Diplomat, se marchează înființarea în România a unei Alianțe puternice și cuprinzătoare: ACTEF (Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness).

Începând din 12 Ianuarie cultura, turismul, evenimentele și fitnessul au o voce comună și cu această voce se vor adresa de acum înainte autorităților române pentru a obține PREDICTIBILITATE și COMPENSAȚII JUSTE pentru domeniile profund afectate de pandemie, pe care le reprezintă.

Treizeci de asociatii, organizații și alianțe, reprezentând sute de mii de lucrători, profesioniști și antreprenori își propun ca industriile pe care le reprezintă să nu mai fie trecute la ‘și altele’ în societatea românească, ba mai mult, să contribuie la crearea unei strategii de țară pe termen mediu și lung.

Până atunci însă aceștia așteaptă ca:

  1. Orice măsură de restricționare în contextul pandemiei să fie REZONABILĂ și în acord cu măsuri menite să asigure predictibilitate;
  2. Orice măsură de restricționare să fie IMEDIAT urmată de măsuri compensatorii pentru zecile de mii de companii și sutele de mii de lucrători din domeniu afectați.

Președintele desemnat este domnul Daniel Mischie, urmând ca președinția ACTEF să fie una rotativă, raportată la un termen prestabilit de 6 luni.

„Se împlinesc în curând 2 ani de pandemie, un context fără precedent care a pus în genunchi industrii întregi. Înțelegem necesitatea restricțiilor, am susținut mereu măsurile de siguranță, însă ele trebuie să fie întotdeauna susținute de măsuri de sprijin financiar în timp real și relevante. Pentru că avem încredere că unitatea poate genera schimbare și poate preveni un dezastru economic iminent, dar și pentru că avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, cele mai afectate domenii își unesc vocea într-o misiune comună. Sunt mii de companii care au falimentat deja, sectoare întregi de care nu au avut niciun fel de activitate, sute de mii de oameni rămași fără un loc de muncă și a devenit extrem de apăsător să asistăm la acest declin fără să facem și mai multe demersuri pentru a combate efectele financiare dezastruase.

Pornind de la premisa simplă că unde-s mulți puterea crește a luat naștere Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF, iar împreună vom continua dialogurile cu autoritățile mai uniți și mai puternic reprezentanți, cu obiectivul principal de a obține compensații corecte pentru toți cei afectați,“ a declarat Daniel Mischie, Președinte ACTEF.

Membri fondatori ai ACTEF sunt:

APT – Alianța Turism 

ACE – Alianța pentru Cultură și Evenimente 

Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness

Ne-am bucura să ne fiți alături și vă rugăm să confirmați primirea acestui mesaj, precum si participarea la conferința de presa.

Pentru detalii și confirmări, puteți contacta:

Dora Pătrașcu

Project Manager ACTEF

Telefon: 0723541432E-mail: dora.patrascu@kgr.ro / contact@actef.ro